inquam photo bucuresti ora de sport upb 56150

Sper ca Strategia Naţională pentru Sport să fie coerentă, cu direcții strategice clare și inclusivă

Vorbesc  în spatiul public despre necesitatea unei strategii pentru sportul românesc de pe vremea când nu aveam barbă, adică din anul 2016. Au trecut de atunci șapte ani (am pierdut șapte ani mai bine spus) și abia anul acesta o să avem parte de o strategie pentru, sper eu, revitalizarea sportului românesc. Chiar dacă este bună sau nu (nu mă pot pronunța pentru că încă nu am văzut-o), important va fi cum o implementăm și sper să nu ajung grizonat și să spun că avem nevoie de o strategie implementabilă pentru sportul românesc. Sper ca această strategie să fie una coerentă, cu direcții strategice clare și inclusivă. În caz contrar, va fi dificil de implementat.

Doresc să-l felicit pe ministrul Sportului, Eduard Novak, pentru că a înțeles urgența unui asemenea proiect și s-a preocupat să-l pună în practică. „Vreau să creăm un sistem în care sportul românesc să prindă iarăşi aripi şi să prindă credinţă”, spunea domnul ministru la preluarea mandatului, în 2020, și sper ca strategia să se transforme în aripile de care sportul românesc are nevoie pentru a asculta din nou imnul României la marile întreceri sportive și nu numai. Sper ca cei care iubesc sportul să reușească să capaciteze administrația publică și pe toți stakeholderii din acest domeniu pentru a reuși să implementeze strategia. Sper ca ministrul Eduard Novak și echipa lui să reușească să convingă clasa politică românească să sprijine această strategie. Din păcate, sportul lipsește cu desăvârșire din PNRR și programele operaționale. Sper ca ministrul Eduard Novak și echipa lui să reușească să genereze, în perioada următoare, o amplă dezbatere în societate cu privire la strategia pentru sport.

Precizam mai sus că pentru a reuși revitalizarea sportului românesc este nevoie ca această strategie să fie una coorentă, cu direcții strategice clare și inclusivă. Coorentă înseamnă să vezi firul logic în strategie. Să fie clar traseul, etapele și felul în care se evaluează fiecare indicator. Cu direcții strategice clare înseamnă ca vizunea, principiile și obiectivele să fie date în urma unui proces de consultare cu toți stakeholderii din sport și nu numai pentru că doar în acest fel ne putem asigura că va fi și implementată. Dacă cei care sunt consultați simt că opinia lor este luată în considerare, atunci vor simți că strategia este și copilul lor și se vor implica să-l vadă mare, sănătos și de succes. Inclusivă înseamnă că strategia trebuie să aibă în vedere nu doar sportul de performanță, ci și cel de masă. Inclusivă înseamnă că strategia trebuie să aibă în vedere implicarea mediului de afaceri în susținerea sportului. Inclusivă înseamnă că strategia trebuie să aibă în vedere fiecare copil și mai ales copiii din mediul rural și să-i educe și să le ofere oportunități de dezvoltare.

Sper ca această strategie să fie un punct zero pentru sportul românesc. Să ne asumăm deschis eșecul sportului românesc, de care spuneam încă din 2019, și să începem să construim. Românii iubesc sportul, sunt alături de sport (a se vedea impactul avut de performanța realizată de echipa de baschet U-BT Cluj pentru comunitatea locală și nu numai) și vor să-l susțină, însă au nevoie să fie inspirați. Descopera campionul din tine, indiferent ca esti inginer, ospatar, medic sau judecator.