Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria Super-grea din box!

Usyk 2

Pugilistul ucrainean, Oleksandr Usyk, campion mondial în versiunile I.B.O, I.B.F, W.B.O și W.B.A din cadrul categoriei Super-grea, l-a învins pe boxerul britanic, Daniel Dubois, ucraineanul înregistrând a 21-a victorie din carieră, din 21 meciuri disputate la profesioniști, unde a înregistrat 14 victorii prin K.O.

Meciul de box a avut loc la Wrocław (Polonia), pentru ca și suporterii ucraineni să poată asista la acest turneu de box.

Meciul a fost unul echilibrat, ambii boxeri prestând un box de calitate și au profitat de fiecare eroare a adversarului, pentru a iniția seria devastatoare de lovituri care urma să le aducă mult așteptata victorie prin KO.

Prima repriză a fost una de tatonare, Usyk a preferat să controleze duelul prin intermediul jab-ului de dreapta, în timp ce Dubois a preferat să rămână mai rezervat în acțiuni.

În repriza secundă, challenger-ul britanic a început mult mai vijelios și a lansat prima combinație de lovituri, punându-l în dificultate pe Usyk, care a reușit să respingă atacul adversarului.

În repriza a 3-a, Usyk a preluat inițiativa și l-a atacat constant pe Dubois.

În repriza a 4-a, antrenorul lui Dubois, Don Charles, își îndeamnă elevul să-l atace pe Usyk prin partea stângă, dar mișcările agile ale lui Usyk anulează acțiunile boxerului bricanic.

În repriza a 5-a, Usyk primește o lovitură sub centură după 30 secunde din repriză și cade la podea, arbitru intervine promt și oprește meciul pentru aproximativ 1 minut, meciul se reia după ce campionul ucrainean își revine după lovitura interzisă.

În repriza a 6-a, la mijlocul duelului, Usyk pare să-și fi pierdut puțin calmul după ce a încasat o lovitură interzisă în repriza a 5-a și accelerează lupta, lovind dur în adversar.

În repriza a 7-a, Dubois îl lovește puternic pe Usyk și ucraineanul este în dificultate și ajunge să se sprijine pe corzile ringului, arbitrul Luis Pabon se gândea dacă ar trebui să intervină și să opreasă lupta, dar Usyk reușeste să revină în meci.

În repriza a 8-a, repriză echilibrată până spre final, acolo unde Usyk îl trimite la podea pe Dubois, arbitrul îl numără până la 9 și în acel moment se aude clopoțelul și repriza se termină. Britanicul este salvat de clopoțel.

Repriza a 9-a, după 48 secunde, Usyk îl lovește năprasnic pe Dubois și britanicul cade la podea, VICTORIE PRIN KO pentru Usyk.