Fie să renască numai cel ce har. Are de-a renaște curățit prin jar, Din cenusea proprie și din propriul scrum, Astăzi că și mâine, pururi și acum.
Phoenix / Phoenix
19 medalii de aur, 10 de argint și 11 de bronz a câștigat canotajul românesc în istoria Jocurilor Olimpice! Dar ultimele două ediții, Londra 2012 și Rio 2016, au fost dezamăgitoare: un singur „bronz”, la Rio, pe care l-a luat barca feminină de 8+1! Lumea sportului așteaptă din nou medalii de la canotaj la Tokyo, ediție a Jocurilor care se va desfășura în acest an (2021).
Să vedem cum a reușit acest sport să revină în elită după ce fusese aproape de a sucomba, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu gimnastica sau atletismul.
În 2008, canotajul românesc lua aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, prin barca de 2 rame, formată din Georgeta Andrunache și Viorica Susanu. Au urmat 9 ani de secetă totală: echipajele românești n-au mai urcat pe locul 1 la nicio competițiile importantă, Campionat Mondial sau Jocuri Olimpice!
Picajul începuse în 2004, la masculin, când băieții nu au luat nicio medalie la JO de la Atena. La revenirea în țară, președintele de atunci al Federației Române de Canotaj, Ion Dospinescu, a desființat lotul național masculin, motivând că acesta nu are rezultate și nici perspective.
După Jocurile Olimpice din 2008, traseul părea similar și la feminin. Multe fete s-au retras, iar în barca de 8+1, care a luat totuși bronz la Beijing, mai rămăsese o singură sportivă, Eniko Barabas Mironcic!
În 2009, președinte al Federației este aleasă Elisabeta Lipă, cvintuplă campioană olimpică! Citiți mai jos cum au revitalizat Lipă și echipa ei un sport care se afla aproape de colaps.
Scurt istoric
– Prima medalie olimpică a fost cuceriră în 1972, la Munchen, barca de 2 rame cu cârmaci, formată din Petre Ceapura, Ladislau Lovrenschi și Ștefan Tudor.
– Cea mai prolifică ediție a fost cea de la Los Angeles 1984, unde n-au participat Uniunea Sovietică și acoliții ei, iar canotajul nostru a adus nu mai puțin de 6 medalii de aur și două de argint.
– Ultimele mari performanțe la JO au fost obținute în 2004, la Atena, 3 medalii de aur.
– Cea mai titrată canotare din România este Elisabeta Lipă, actuala șefă a Federației de specialitate, cu 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz, obținute la 6 ediții ale JO, între 1984 și 2004.
PALMARES CANOTAJ ROMÂNIA
SENIORI
| Medalii | Aur | Argint | Bronz | Total |
| Campionate Europene | 27 | 34 | 40 | 101 |
| Campionate Mondiale | 34 | 41 | 44 | 119 |
| Jocuri Olimpice | 19 | 10 | 9 | 38 |
| TOTAL | 80 | 85 | 93 | 258 |
TINERET – JUNIORI
| Medalii | Aur | Argint | Bronz | Total |
| Jocuri Olimpice Tineret | 2 | 1 | 2 | 5 |
| Campionate Mondiale Tineret | 31 | 16 | 13 | 60 |
| Cupa Naţiunilor Tineret | 4 | 3 | 2 | 9 |
| Campionate Europene Tineret | 16 | 1 | 1 | 18 |
| Campionate Mondiale Juniori | 59 | 41 | 34 | 134 |
| Campionate Europene Juniori | 28 | 23 | 12 | 63 |
| TOTAL | 140 | 85 | 64 | 289 |
„Când am ajuns la Federație, am avut un șoc. Eu, care veneam de pe poziția de campioană olimpică, obișnuită cu mult aur, m-am trezit cu o singură sportivă medaliată. În rest, junioare foarte bune, dar niciuna nu participase la competiții de seniori, la competiții mari. Nu aveam un echipaj de forță, în jurul căruia să construiești, să creezi un nucleu”, povestește Elisabeta Lipă.
În 2009, Federația Română de Canotaj nu avea nici infrastructură, ci doar un schelet al navei Tismana, cantonată pe Dunăre, la Orșova. „Erau niște table, și-atât!”, își aduce aminte șefa FRC.
Începutul proiectului
„Ne-am suflecat mânecile, am tras aer adânc în piept, eu lipsă de curaj n-am avut niciodată, de muncit am muncit mereu, nu am fugit niciodată de muncă. Și am zis că începem construcția, împreună cu colegii mei”, rememorează Lipă.
Mai întâi, a fost reînființat lotul masculin de canotaj. Lipă a considerat că avem tradiție, că am avut sportivi valoroși și că trebuie să încercăm din nou.
„Aveam pepinieră la nivel de băieți și mici performanțe la zona de tineret, Under 23, dar nu reușeam să formez un nucleu la lotul de seniori, pentru că sportivii se retrăgeau. Nu aveau motivație să ajungă într-un lot fără perspectivă, fără valoare. Am încercat toate variantele”, explică „Doamna de Fier” a canotajului românesc.
Anii au trecut și rezultatele nu veneau. „Am analizat motivul retragerilor și de ce nu își doresc băieții să ajungă într-un lot național, olimpic, să muncească, să participe la Europene, la Mondiale. Ne-am dat seama că nu era vorba de muncă, ci de mentalitate. Știți mentalitatea românească, nu avem încredere în noi, mai întâi spunem că nu se poate”, e de părere Lipă.
Decizia care a schimbat mentalități
Povestea renașterii continuă: „După Jocurile Olimpice de la Rio 2016, am luat taurul de coarne și am adus pentru prima oară un antrenor străin la echipa națională. Mi-am asumat acest risc. Dacă nu ieșea, toată lumea mă arăta cu degetul. Am zis că trebuie să vină cineva din afară care să lucreze la mentalul sportivilor, să-i facă să înțeleagă că sunt valoroși și că, având încredere în ei și muncind foarte mult, vor veni și rezultate. Mai rău de cum ajunsesem nu aveam unde să ne ducem”.
Alesul a fost italianul Antonio Colamonici, care a spus că studia de mult echipa României și că băieții au un stil care corespunde canotorului de înaltă performanță. Era convins că poate schimba sensul rezultatelor, spre primele locuri la marile competiții.
„Ușor-ușor, am început să construim. Mi-a plăcut foarte mult că el nu a pus presiune pe umerii sportivilor în ceea ce privește performanțele. A lucrat la mentalul lor, le-a dat încredere. Dar și ei l-au acceptat foarte bine, au avut încredere totală în Antonio. Le-a plăcut cum decurgeau antrenamentele, au văzut că progresează ușor-ușor, a fost, de fapt, o încredere reciprocă”, continuă Lipă.
Ce s-a întâmplat cu fetele
„După eșecul fetelor de la Londra 2012 (n.r. – locul 4, nu s-a luat medalie), de care nici nu vreau să-mi mai aduc aminte, a fost șoc total pentru mine, am zis că paralizez pe loc când am văzut rezultatul de la 8+1, ne îndreptam vertiginos spre ce s-a întâmplat la băieți. Mi-au spus mulți atunci: Trebuie să te obișnuiești cu locurile astea, noi nu mai suntem unde am fost. Dar eu le-am zis: Poate voi să vă obișnuiți, eu – niciodată! Aveam doar două variante: ori plecam – dar eu nu am fost lașă niciodată -, ori să fac tot ce îmi stă în putință ca să relansăm acest sport”, își amintește Elisabeta Lipă.
„Și la fete începuse să se subțieze componența lotului olimpic, iar mentalitatea lor era că trebuie să fie în barca de 8+1. Degeaba le spuneam că nu trebuie neapărat să fii într-o barcă, dacă aceasta nu are rezultate. Asta era mentalitatea, se retrăgeau dacă nu prindeau „optul”. Am avut norocul unui antrenor de excepție, domnul Mircea Roman, care a ținut performanța pe linia de plutire”.
Din nou medalii de aur la Mondiale, în 2017 și 2018
Iar în 2017, România a realizat o performanță imensă. La Campionatele Mondiale de seniori, desfășurate la Sarasota-Bradenton (Florida, SUA), fetele de la 8+1 și cele de la dublu vâsle categorie ușoară au devenit campioane mondiale! Ambele în probe olimpice!
A urmat un aur la CM de la Plovdiv, în 2018, tot în proba de dublu vâsle categorie ușoară (Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă) și, surpriză, a apărut și primul rezultat la masculin: argint în proba de dublu rame, prin Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă!
Anul următor, la Mondialele de la Linz s-a dublat miza! Dincolo de medalii, în joc s-au aflat și calificările olimpice. Elisabeta Lipă și echipa sa au mers ”all in” pe calificări în bărcile mici și nu au greșit. Șapte echipaje și-au asigurat biletul pentru JO Tokyo și, în plus, s-au obținut și două medalii de argint.
Și în 2020, an pandemic, performanțele canotoarelor și canotorilor români au fost excepționale: șase medalii cucerite la Campionatele Europene de la Poznan, desfășurate în perioada 9-11 octombrie, toate în probe olimpice!
Dar să ne întoarcem un pic în 2018, după Campionatele Mondiale de la Plovdiv. „Antrenorul fetelor, Mircea Roman, m-a rugat să-l înțeleg că nu mai poate să continue, că îi este foarte greu după atâția ani de cantonamente, în care a stat departe de familie, după ce îmi mai spusese asta în mai multe rânduri. Mi-am dat seama că nu mai pot să-l țin încă 3 ani, până la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Soluția a fost tot Antonio Colamonici, l-am întrebat dacă vrea să preia și lotul național feminin, iar el mi-a zis că merge pe mâna mea până-n pânzele albe. Mi-a spus: Dacă tu crezi în mine, și eu cred în tine!”
După câteva luni, într-un mesaj de Anul Nou, italianul îi transmite Elisabetei „La mulți ani” și mesajul: „Te voi face cel mai fericit președinte!”
„Îmi place modul cum gândește Antonio, cum își apropie sportivii, cum vorbește cu ei”
Elisabeta Lipă, președintele FRC
Info:
De la 13-14 fete în lotul olimpic și cam tot atâția băieți, acum avem 109 sportivi!
Cum e finanțat canotajul
Cluburile de canotaj din România trăiesc de pe o zi pe alta. Pentru a nu se confrunta cu desființări și cu sportivi care renunță la canotaj, Federația finanțează cluburile școlare. Antrenorii de aici fac selecție, aduc juniori mici, iar aceștia intră pe finanțarea Federației. Apoi, când sportivii cresc mai mari, merg în Centrele Naționale Olimpice de Juniori, iar apoi în Centrele Naționale Olimpice de Tineret, unde sprijinul financiar vine de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. La nivelul următor, urmează loturile olimpice.
75 de sportivi de la loturile olimpice (masculin și feminin) sunt la pregătire în Italia din 7 decembrie 2020. Ei vor reveni în țară în aprilie, după Campionatele Europene de la Varese.
Cât costă să ții 75 de oameni în Italia timp de 4 luni? Președinta Federației spune că foarte mult, nu dă cifre, dar ne informează că aproape toate cheltuielile (90%) sunt suportate de COSR.
Dacă tot ne-am referit la bani, trebuie să specificăm și faptul că sportivii cei mai valoroși sunt asigurați din punct de vedere social și profesional prin angajări la Dinamo și Steaua.
Din ce este format staff-ul tehnic al loturilor olimpice de canotaj ale României
– un antrenor principal
– 10 antrenori secunzi
– antrenori cu pregătirea fizică
– kinetoterapeuți
– medici
– asistenți medicali
– psihologi
– nutriționiști
Ne comparăm cu țările cu care ne batem la medalii din punct de vedere al echipei tehnice? „Niciodată! N-avem cum să ne comparăm, dar discrepanța nu este atât de mare. Noi suntem cu un pas în urmă și alergăm după ei și în ceea ce privește logistica pentru tehnicile de antrenamente, recuperarea sportivilor, aparatura necesară. Este o întreagă industrie. Suntem cam la 70% ”, explică multipla campioană olimpică.
Canotajul, cel mai mare buget în 2020!
Datorită lobby-ului făcut de Lipă, datorită rezultatelor de la Mondialele din 2017, 2018 și 2019, dar și în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo (care au fost ulterior amânate pentru 2021), Federația de Canotaj a primit în 2020 cel mai mare buget de la Ministerul Tineretului și Sportului: 10 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro)
Top 5 bugete 2020
| Federație | Buget 2020 | (în lei) | |
| Canotaj | 10.000.000 | ||
| Handbal | 7.850.000 | ||
| Atletism | 7.000.000 | ||
| Lupte | 6.400.000 | ||
| Rugby | 6.200.000 |
O bază de selecție foarte bine pusă la punct
Cel mai mult, FR de Canotaj și Elisabeta Lipă se mândresc cu generațiile de juniori, care asigură viitorul acestei discipline. ”Avem o generație foarte bună, iar pe mulți dintre juniori i-am aruncat în luptă cu o treaptă de vârstă mai sus. Faptul că au avut o comportare meritorie la Mondialele de tineret, acolo unde s-au întrecut cu sportivi mai mari ca ei, îmi dau motive de încredere. Ei ar trebui să explodeze la Jocurile Olimpice din 2024. Au ambiție, au dorință, au valoare. Viitorul canotajului, cel puțin pentru o perioadă bună de timp, este asigurat. Am avut și avem grijă de cei mici – jumătate din bugetul federației merge către acest sector”, dezvăluie șefa canotajului de la noi.
Întrebări care ard. Răspunde Elisabeta Lipă
Mai vin copiii la canotaj?
„Ne ocupăm de ei 100%: școală, masă, casă. Luăm această povară de pe umerii părinților. Dacă vin apoi și rezultatele, rămân în marea performanță.
Copiii nu mai vor să facă sport pentru că fac sport virtual, de ce să facă efort, de ce să gâfâie?
Nu vă imaginați că mergem în țară și stau copiii la coadă să vină la sport. E din ce în ce mai greu. Și ne mai confruntăm cu o problemă. Din cauza scăderii demografice din România, dispar școli. În plus, antrenorii care merg la selecții nu sunt lăsați în școli!”
Cum poate ajuta statul român sportul românesc?
„Statul român poate ajuta sportul românesc mai mult decât acum. În afară de a ne da un buget, nu prea contăm.
În primul rând, trebuie să punem bazele sportului școlar, să plecăm de la educație sportivă, să insuflăm copiilor dragostea pentru mișcare, nu pentru performanță. Să ne dorim să avem o națiune sănătoasă. Trebuie să pornim de la niște programe bine puse la punct. Dacă reușim să insuflăm dragostea de mișcare, un stil de viață sănătos, să-i implicăm pe copii în niște competiții de nivelul lor, nu să le cerem să câștige, ci să participe. Toate acestea se vor regăsi peste ani și în performanțe.
Dar, atât timp cât sunt clase întregi scutite de orele de educație fizică și sport, copii care vin cu tot felul de motive pentru a nu participa la aceste ore… Toată lumea zice că trebuie mai multe ore de educație fizică. Putem să dăm și 20 de ore pe săptămână. Dacă nu se fac, sunt puse degeaba. Trebuie gândit un program prin care copiii să prindă drag de mișcare, să înțeleagă acest fenomen și să înțeleagă faptul că sportul, mișcarea îi păstrează sănătoși la minte și la trup. Trebuie să ne implicăm cu toții. E rolul profesorului, al directorului de școală, al ministrului, al președintelui”.
Sporturi de interes național. Utopie sau proiect viabil?
„Cred foarte mult în așa ceva, dar exact asta am încercat și eu în 2016 (n.r. – când era ministru al Sporturilor). Am făcut niște propuneri de modificare pe legea sportului, dar am avut surpriza să constat că lumea sportului nu a dorit acele schimbări. Și am rămas cu o durere în suflet.
Din punctul meu de vedere, prioritizarea sporturilor este vitală. Trebuie să știm ce ne dorim de la sportul românesc. Dacă ne dorim medalii la Jocurile Olimpice, trebuie să vedem cine a adus, cine poate să aducă, și atunci, investim acolo. Apoi, cine bate la poarta performanței. Criteriile există. Însuși Comitetul Internațional Olimpic a prioritizat disciplinele sportive. Totul e să se dorească asta”.
Câte medalii luăm la Tokyo?
„Eu aș vrea cât mai multe… Dacă aș ghici în stele, aș spune. Dar știu că Doamne-Doamne mă iubește și, cum nu m-a lăsat la greu, nu mă va lăsa nici acum. Trebuie să credem în toți sportivii noștri calificați la JO, trebuie să-i încurajăm și să-i susținem”.
În concluzie, să ne rugăm pentru medalii, să sperăm că guvernanții se vor preocupa mai mult de sportul de masă și, implicit, de sănătatea copiilor, și că oamenii implicați în sportul românesc vor ajunge la o înțelegere privind investițiile intense în anumite discipline care pot aduce medalii olimpice și mondiale.