Octavian Bellu, dezvăluire-șoc: „Nu am nici o medalie de campion olimpic!”

Octavian Bellu, dezvăluire-șoc: „Nu am nici o medalie de campion olimpic!”

Octavian Bellu : „Dacă munca, disciplina, seriozitatea înseamnă duritate, da, am fost un antrenor foarte dur!”

Octavian Bellu: „Pentru mine, am rămas antrenorul care făcea naveta de la Ploiești la Valea Călugărească și înapoi”

Daniel Nanu

Într-un dicționar universal, în dreptul cuvântului „succes” ar trebui trecut numele lui Octavian Bellu. La fel ar trebui și în dreptul unor sinonime precum muncă, disciplină, seriozitate, performanță. A fost inclus în Cartea Recordurilor drept „cel mai titrat antrenor din lume”. Sportivele sale au câștigat 305 de medalii, dintre care 16 medalii olimpice de aur și 29 de titluri mondiale!

Octavian Bellu a împlinit, pe 17 februarie, 70 de ani. Un interviu în care vorbește despre tinerețea unui antrenor care făcea naveta Ploiești – Valea Călugărească, despre momentele dificle și frumoase din cariera sa. Despre pasiuni și sportivii pe care i-a admirat. Un interviu despre muncă, disciplină, performanță. Și despre pasiune.

Ați avut un model de antrenor la începuturile carierei? Sau un model din orice alt domeniu?

Nu, nu am avut neapărat un model. Profesorul meu din liceu, Gheorghe Mătușa, m-a dus către gimnastică. Eu încercasem pe la 12 ani să fac gimnastică. Am practicat însă atletism, volei, baschet. El m-a îndreptat către facultatea de Educație Fizică. Sigur, când am devenit antrenor de gimnastică, exemplul a fost trio-ul Bela Karoly – Marta Karoly – Nadia.

„Olimpiada Nadiei de la Montreal a însemnat o cotitură”

Cum ați trăit momentul Nadia – Montreal 1976?

Era după ce absolvisem facultatea în 1974. Nu prea eram hotărât ce o să fac. Dar Olimpiada Nadiei, eu așa o consider, a fost nu doar pentru gimnastică, dar și pentru sport o cotitură. Legende ale gimnasticii, precum Ludmila Turișceva, Nelli Kim, Olga Korbut, au fost învinse de un copil. Asta se anunța încă de la Europenele de la Skien, din 1975, momentul de explozie al Nadiei. Erau vremurile în care noi nu îndrăzneam să ne uităm în sus.

Care e secretul sau reușita marilor succese obținute gimnastica românească?

Priceperea și pasiunea antrenorilor, determinarea și dorința sportivelor. Maria Simionescu și soțul ei Țucu, au făcut un centru de pregătire comun, acea centralizare care după 1990 a fost contestată. Din acel moment fiecare a mai adus ceva. După Bela au venit Adrian Goreac, Maria Cosma, Eliza Stoica, Tatiana Popa… Și au mai fost.

Secretul lui Octavian Bellu

Dar secretul reușitei lui Octavian Bellu?

Munca. Foarte multă răbdare. Nu am avut complexe față de condițiile altora. Când toți spuneau că după Bela și după Nadia totul se va prăbuși, am vrut să demonstrăm că nu o să fie așa. Am crezut în valoarea gimnasticii românești. Apoi, la Deva am avut toate condițiile: sala, școala, cantina…

Care a fost drumul profesorului de gimnastică Octavian Bellu la cel mai medaliat antrenor din lume?

La terminarea facultății am fost repartizat la Liceul Viticol Valea Călugărească. În paralel, un sfert de normă ca antrenor la Petrolul Ploiești. Ca să completez norma, la Valea Călugărească am predat istoria și geografia. Una din marile mele pasiuni a fost Istoria. Au fost ani extrordinari. Pot spune chiar o epopee. Luam un autobuz, cu noaptea-n cap, din Ploiești până la Chițorani și de acolo pe jos până la Valea Călugărească. După ce terminam programul la școală, luam rata înapoi, mergeam acasă să mă schimb, iar după-amiaza eram la Petrolul. La Valea Călugărească am am făcut o echipă de handbal, am fost diriginte, am amenajat o sală mică, am făcut un teren de handbal. Amintiri deosebite. Și pentru mine și pentru elevi.

Cum ați primit rămânerea în SUA a soților Karoly și ce relații ați avut cu ei până atunci?

Ne întâlneam la competiții când eu participam cu fetițele de la Petrolul. Mai târziu am și stat la baza lor de la Houston. Cât despre rămânerea lor, la momentul respectiv am luat-o ca pe o informație surprinzătoare. Dar nu puteai să comentezi atunci așa ceva. Mai ales că nu dăduseră nici un semn, totul a fost foarte bine organizat.

Fuga Nadiei?

Și mai surprinzătoare, mai ales pentru momentul în care s-a întâmplat. Noi, cei din lumea gimnasticii, aveam impresia că Nadia o duce bine. Mai exact, ne era indusă această informație. Mai târziu, după 1990 am aflat că lucrurile nu stăteau deloc așa.

Momentul dificil: desființarea lotului din 1990. Momentul de vârf al carierei: Atena 2004.

Care a fost vârful carierei dumneavoastră, deși cred că e greu de evaluat. Sydney?

Nu, eu consider că vârful a fost Olimpiada de la Atena din 2004. Din 6 medalii de aur, am luat 4.

Cel mai greu moment?

Aici nu încape discuție, cel din 1990, când la ideea cuiva care a spus că sistemul centralizat de pregătire este comunist, învechit, se purta ideea asta că tot ce a fost în comunism nu mai era bun, a decis să fie desființat centrul de la Deva. Gimnastele au fost trimise acasă. Mai grav a fost că Adrian Goreac a plecat în Franța, Adrian Stan în Marea Britanie. Eu l-am întrebat pe Goreac: „Te deranjează dacă rămân?”. El mi-a răspuns: „E treaba ta. Dar cred că ești nebun!”.

De ce ați rămas?

Am crezut în potențialul fetelor. Și în al celor care au format colectivul ce mi-a fost alături. Atunci a venit și Mariana Bitang de la CSS Deva.

Dar cine luase decizia cu pricina?

Nu știu. Mai târziu l-am întrebat pe Ion Iliescu dacă știe. Mi-a răspuns: „La ce probleme erau atunci, chiar nu știu. Dar trebuie să fi fost un om fără minte”. Prin aprilie s-a decis să se reînființeze lotul. Până în 2001, România a luat titlul mondial pe echipe de 5 ori consecutiv! De cinci ori!

De ce nu mai sunt azi rezultate?

Eu am spus de prin 2000 că urmează reculul. Deja simțeam că nu mai există ritmicitate în apariția unor gimnaste de valoare.

Cazul Andreei Răducan

Putem spune că amintirea cea mai frumoasă a fost podiumul românesc de la Sydney?

Dacă vreți, putem. A fost, într-adevăr ceva unic. Din păcate, a venit acea poveste cu medalia care i-a fost retrasă Andreei Răducan… Nici până azi lucrurile nu-mi sunt clare. Cantitatea de urină prelevată a ajuns dublă la loborator. Apoi, în loc de 24 de ore, rezultatul ne-a fost comunicat în 48. Pseudoefedrina nu era pe lista substanțelor interzise pe lista Federației Internaționale de Gimnastică, dar pe cea a CIO, da. Anul următor s-a scos și de acolo. Mai mult, Andreea spusese că a luat nurofen. Anul următor, a luat trei titluri mondiale. Eu nu sunt din firea mea în zona de conspirație, dar probabil că începuserăm să deranjăm, prea luam multe medalii… Cred că și azi, medalia Andreei e la Laussanne, la sediul CIO. Ion Țiriac a angajat o echipă de avocați, dar nu s-a putut rezolva nimic.

Cum se simte la 70 de ani cel mai titrat antrenor din lume?

Mă simt bine. Am făcut și cel de-al doilea vaccin, n-au fost reacții. Sper să treacă această pandemie. Dar să știți că niciodată nu am făcut caz de această nominalizare. Pentru mine, eu am rămas antrenorul care făcea naveta de la Ploiești la Valea Călugărească și înapoi.

„Japonia, țara în care oamenii te salută cu plecăciuni”

Ce orașe sau țări v-au impresionat?

Toate acelea în care am avut succes. Dar în primul rând, Japonia, singura țară în care oamenii te salută cu plecăciuni. Ce dovadă mai mare de respect decât aceasta?

Ce pasiuni mai aveți în afară de gimnastică, de sport, în general?

Nu prea am mai avut timp de pasiuni în ultimii ani. Istoria, în primul rând, muzica, îmi place să citesc foarte mult. Tot felul, carți de istorie, de SF, biografii…

Sportivi români pe care i-ați admirat?

Oooo, sunt atâția… Sonia Iovan, Nadia, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Gică Hagi, Mircea Lucescu… Să mă scuze cei pe care nu i-am nominalizat, sunt atât de mulți!

Și de afară?

Mark Spitz, Bob Beamon, Jesse Owens… Federer, Nadal, Djokovici… Dar și în acest caz ar mai fi destui.

„Performanța este întâlnirea dintre un mare sportiv și un antrenor pasionat”

Cât de adevărate sunt dezvăluirile despre regimul de la Deva? Ați fost un antrenor dur?

Dacă munca, disciplina, seriozitatea înseamnă duritate, da, am fost un antrenor foarte dur. Mă consider mai degrabă un antrenor riguros, care și-a pregătit sportivele pentru competiții dure. N-am ținut pe nimeni cu forța. Pe ușa pe care au intrat în sala de la Deva, pe aceea au putut ieși. Gimnastica e un sport riscant. O aterizare greșită, poate naște o accidentare gravă. Am preferat să fiu riguros și să plec seara liniștit acasă. Să știți însă că ne-am și distrat, am făcut pe Moș Crăciun, făceam fetelor catrene, le-am cântat. M-a sprijinit mult și Mariana, care a știut să se poarte cu ele, a ținut cont de anumite particularități ale fetelor. Dacă din atâtea și atâtea succese, atâtea și atâtea medalii, cineva a reținut o palmă, două… Am mai spus-o, gimnastica nu e un sport care se practică pe petale de trandafiri.

Ce vă doriți în viitor?

Sănătate. Am avut atâta momente frumoase în viață. Consider că în față stă sportivul. Antrenorul e în spatele lui. Cred că performanța este întâlnirea dintre un mare sportiv și un antrenor pasionat.

Unde aveți cele 305 medalii?

Nicăieri. Nici măcar o medalie olimpică nu am. Ni se dau medalii de participare, o plachetă, ceva simbolic.

„În 2014, Mariana a avut ideea unui proiect, , susținut de Petrom. Am văzut de atunci cam 11.000 de fetițe. Am selectat un grup foarte bun. Am mari speranțe pentru Olimpiada din 2024”

„E adevărat, am impus un regim cazon. Dar în sala de gimnastică, nu e loc de giumbușlucuri!”

„Am citit sute de cărți. Am vrut ca atunci când intru în discuție cu cineva, să nu mă retrag”

OCTAVIAN BELLU