Formația bucureașteană a reușit să obțină prima victorie din actualul sezon a Ligii Campionilor la handbal, în fața portughezilor de la Porto, scor 32-27. Dulăii antrenați de Xavi Pascual au controlat aproape în totalitate meciul, lusitanii reușind să conducă pe tabelă doar de câteva ori (5-6, 9-10, 11-12), în restul timpului scorul fiind mai mereu în favoarea dinamoviștilor în primul ...

Ion Nicolăescu, jucătorul celor de la Dunajská Streda, a evoluat contra celor de la FCSB în turul III premilinar din Europa Conference League, internaționalul moldovean fiind impresionat de prestația publicului stelist. Fiind etnic român din Republica Moldova, acolo unde există un mare fief roș-albastru, Ion Nicolăescu a declarat tranșant că pentru el, FCSB e Steaua și că el cunoaște istoricul ...

Vorbesc  în spatiul public despre necesitatea unei strategii pentru sportul românesc de pe vremea când nu aveam barbă, adică din anul 2016. Au trecut de atunci șapte ani (am pierdut șapte ani mai bine spus) și abia anul acesta o să avem parte de o strategie pentru, sper eu, revitalizarea sportului românesc. Chiar dacă este bună sau nu (nu mă ...

Era anul 1971 și Glenn Cowan tocmai ce ratase autobuzul care transporta echipa SUA de tenis de masă. Din grabă, Glenn Cowan s-a urcat în cel mai greșit autobuz cu putință, cel care transporta echipa de tenis de masă a Chinei. Nu se putea un ghinion mai mare și asta din cauza faptului că de peste 20 de ani relațiile ...

Încă de mici de la primii pași în lumea sportului, copii visează să ajungă la cele mai înalte performanțe sportive și să atingă culmile gloriei. O dată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă lucrurile se schimbă. Prioritățile sunt altele. Viziunea și perspectiva mediului înconjurător capătă un alt sens. Fiecare disciplină sportivă implică o serie de sacrificii mai mari sau ...

Ultima ediție a Jocurilor antice, care aveau loc în Olympia (Grecia antică), s-a desfășurat în anul 393 era noastră. În 1896, Jocurile Olimpie au fost reluate după aproximativ 1500 de ani! Din 1896 și până azi au fost 31 de ediții ale Jocurilor moderne, acestea fiind anulate în 1916 (din cauza primului război mondial), în 1940 și 1944 (ambele din ...

Organizarea sportului în modul pe care îl cunoaștem în zilele noastre este rezultatul unui trend internațional ce a pornit la mijlocul secolului al XIX-lea în toată Europa când au apărut primele asociații sportive. Cele mai multe informații despre poveste dezvoltării infrastructurii sportive pe care le putem regăsi mai jos fac parte din lucrearea „Patrimoniul Sportului. Baze Sportive Urbane de secol ...

Apariția primelor automobile avea să schimbe radical viitorul oamenirii și al oamenilor. Noi orizonturi se deschideau și posibilități până atunci nebănuite apăreau dintr-o dată. Astăzi nu ne-am putea imagina viața fără mașină, făcând partea din normalul zilelor noastre. De la apariția primului prototip și până în zilele noastre, o gamă mult mai diversificată de modele și mărci au apărut. Germanul ...

Continuăm prezentarea sporturilor care nu sunt foarte cunoscute în România, dar care se bucură depopularitate în străinătate, o popularitate care a făcut ca ele să fie încadrate în categoria sporturilorolimpice. În acest articol puteți citi despre badminton, hochei pe iarbă și tir cu arcul. BADMINTON Badmintonul s-a dezvoltat mai întâi în Anglia, apoi țările asiatice „au preluat ștafeta” și au ...

Tenisul are origini vechi si era cunoscut ca un joc practicat de catre calugari. Acestia loveau o minge impotriva zidurilor manastirii folosindu-si manile sau unutilizand un bat. Istoria arata predecesorul tenisului de camp de astazi intalnit in manastiri pana in secolul al XIII-lea. Acest joc a devenit foarte popular mai ales special in Franta, unde jucaorii incepeau jocul strigând „tenez”(„ia ...